Acasa
Cronica : 2012 - ultimul film despre dezastre ?
*
O dată la 640.000 de ani, Pâmântul se aliniază cu alte planete ale sistemului solar, polii magnetici se schimbă şi cutremure izbucnesc în mai multe puncte de pe Glob, astfel incât scoarţa terestră se brăzdează cu mii de canioane ce înghit oameni şi clădiri deopotrivă. Anul 2012 este un astfel de moment, cel puţin în viziunea scenariştilor Roland Emmerich (care a semnat şi regia) şi Harald Kloser.
*
Care s-au documentat parcurgând tot felul de lucrări, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, de la Apocalipsa 2012: O investigaţie privind sfârşitul civilizaţiei, a lui Lawrence E. Joseph, la teoriile fizicii solare contemporane şi credinţele mayaşe (data finală din calendarul mayaş fiind decembrie 2012). Extincţia rasei umane înghiţite practic de craterele deschise în scoarţa terestră oferă o ipoteză credibilă pentru scenariul lui 2012. Iar filmul este un spectacol vizual de la un capăt la celălalt. Cu toate acestea, producţia nu reuşeşte să aducă vreo contribuţie de substanţă filmelor cu şi despre cataclisme.
*
Cu toate acestea, nu-ţi va părea rău pentru banii pe care i-ai dat pe bilet. Este, în mod clar, un film de urmărit la cinema, care se achită onorabil de ceea ce a promis să fie - un film cu dezastre.
*
Practic, trei sferturi din această producţie de peste două ore vei vedea tot ce se poate întâmpla mai rău în materie de cataclisme: scoarţa terestră dezintegrându-se, nori de fum, apa înghiţind uscatul, poduri rupându-se, clădiri căzând, totul realizat incredibil de spectaculos, astfel încât filmul este, din punct de vedere vizual, irezistibil.
*
De data aceasta nu mai vin extratereştri (The Independence Day, The Day the Eath Stood Still), nici monştri uriaşi (Godzilla, Cloverfield), ci totul este un dat, alinierea planetelor nu mai poate fi oprită. Cu toate acestea, există un erou, John Cusack, care îşi salvează cei doi copii, fosta soţie (Amanda Peet), şi pe viitorul soţ al acesteia, apoi o mare parte din omenire (din nefericire nu toată populaţia Globului) - veţi vedea voi cum. Emmerich bifează mai toate elementele specifice filmelor cu dezastre (printre ele distrugerea simbolurilor naţionale - statuia lui Iisus din Brazilia se năruie, Empire State Building, podul Golden Gate, Big Ben, Casa Albă, Turnul Eiffel), dar înscrie câştigător cu efectele speciale.
*
Practic vedem o aglutinare de fragmente din toate celelalte filme cu dezastre pe care le ştiam, în plus adăugându-se efecte speciale spectaculoase (munţii Himalaya aproape înghiţiţi de apă etc). Rezultatul? Ce vedem pare un fel de ultim film cu cataclisme. La cum distruge Emmerich Pământul şi la câte arată în film, practic nimic din ce va veni nu mai poate părea nou.
*
Emmerich încearcă să spună TOT. Asta ne ia ochii, ne hipnotizează, încât trecem cu vederea minusurile acestui obiectiv orgolios şi imatur al regizorului, dar şi părţile ilogice din scenariu şi faptul că Emmerich nu reuşeşte să se ridice peste clişeele genului.
*
Prin urmare, un film-spectacol pentru ochi, în timpul căruia suntem tranchilizaţi de efectele speciale.
*
Pe alocuri vom mai folosi batista, pentru că Emmerich te face să mai scapi şi câte o lacrimă, faţă în faţă fiind pus cu sfârşitul lumii
IMAGINI :
